Am asistat ieri și azi la cele mai triste momente ale vieții sociale românești ale ultimilor 60 de ani. Două evenimente istorice cruciale ale neamului, au trecut îngropate în știrile despre campania de vaccinare împotriva unei pandemii planificate,tulburările obsesiv compulsive ale nu știu cui, certurile intestine dintre nu știu ce vedete de celuloid.
Nu numai la Craiova, ci în toată țara, sărbătoarea Unirii de la 1859 a trecut pe deasupra țării ca un uliu pe deasupra unui cuib de cuci fără ouă. În unele locuri ziua a fost condimentată cu iaurt, în alte părți cu pumni încleștați amenințător într-un gest pe cât de fals tot atât și de inutil.
Ieri, o altă zi sfântă a românismului a trecut la fel de neobservată. Au trecut neremarcați 200 de ani de la Declarația de la Padeș, dacă vreți un fel de Declarația de Independență a SUA, la nivelul României. Anunțasem cu mulți ani înainte conducerea Ministerului Apărării Naționale că se apropie evenimentul și solicitasem celor doi miniștri purtători de stele să inițieze acțiuni la nivel de minister ca în colaborare cu asociațiile de rezerviști să încercăm să reabilităm locurile memoriale care erau legate de Tudor Vladimirescu, să fie refăcut Steagul lui Tudor, adus din tabăra de la Golești de șeful artileriei lui Tudor, craioveanul Ion Cacalicianu, căruia Tudor i l-a lăsat pentru a nu ajunge în mâinile lui Ipsilante. Istoria drapelului și altor relicve o voi posta într-un material ce va urma. Este rușinos însă faptul că conducerea ministerului, în afară de promisiuni și felicitări pentru Idee, nu a mai făcut nimic, deși ministrul este produs al Liceului ce poartă numele lui Tudor Vladimirescu. Craiova, MApN, Judetul Dolj, Guvernul, președintele, au uitat cu desăvârșire de această zi. Dar dacă ei, au o scuză, căci ei sunt politicieni, iar de la politicieni nu te poți aștepta la sentimente, cu atât mai puțin la acte recunoștință față de cineva, mă doare uitarea românilor. În afară de câteva persoane și grupuri de persoane din Gorj, Tudor a fost uitat de toți. Cât despre Alexandru Ioan Cuza, și Unirea săvârșită sub domnia lui, pot garanta că la cei 200 de ani aniversari va avea parte de același tratament ca și Tudor Vladimirescu.
RUȘINE SĂ NE FIE ! Ieșim, cu riscul de a plăti amenzi, la tăieri de moș, la agape, grătare, chermeze, promoții la tigăi, dar stăm în casă vigilenți și respectăm protocolul de distanțare când vine vorba de cinstirea marilor eroi ai neamului. Ne mor morții în morminte, ne mor morții în suflete, îi omorâm a doua oară îngropându-I în uitare. AMARNIC BLESTEM PURTĂM.
Ne mor morții în morminte
Trăim vremuri de restriște,
și nu ne învățăm minte
Nu vedem că an de an,
Ne mor morții din morminte .
Nu’nvățăm nici din greșeli
Nici din cărți, nici din cuvinte
Uităm de trecut, prezent
Și de morții din morminte.
Nu mai respectăm nimic,
Nici eroi, nici jurăminte
Ne călcăm prea des cuvântul
Și chiar morții din morminte.
Înjurăm și suduim
Frate, soră și părinte,
Nu mai știm să ne iubim
Nici chiar morții din morminte.
Trec pe lângă noi momente
Și noi, parca fără minte,
Le privim nepăsători ,
Ca pe morții din morminte.
Tudor, Ștefan, Alexandru,
Și atâtea nume sfinte,
Ne blesteamă, că-i lăsăm
Să ne moară în morminte.
Pentru cate-o sinecură
Și a merge înainte,
Azi călcăm și pe cei vii,
Și pe morții din morminte.
Pentru-n post de senator,
Deputat sau președinte,
Scoatem sufletul din om
Și chiar morții din morminte.
Am uitat cuvântul țară,
Și o samă de cuvinte
Și ne fac cei de afară
Legi și bani…. și chiar morminte.
