11 ani fără Alin

Au trecut 11 ani!

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, în ultima sâmbătă din ianuarie, ca și în ultimii 10 ani, voi fi la mormântul tău, ALIN ANDREI! 

Vor fi, cu siguranță, și ceilalți prieteni și camarazi ai tăi!

Nu scriu mai mult, pentru că ar trebui să modific unele date dintre cele scrise în urmă cu doi ani. Redau deci, integral, cele scrise atunci.

***

 Iată că au trecut deja 9 ani de la trecerea în nefiinţă a sergentului-major Andrei Alin.

Pe 25 ianuarie 2005, pe o vreme exact ca şi cea de acum, adică de astăzi, 25 ianuarie 2014, o coloană de 10 autocamioane militare transporta muniţia unităţii de tancuri din Târgovişte, care era pe punct de desfiinţare, către un depozit de muniţie situat la marginea de vest a Olteniei.
Undeva, prin centrul Olteniei, datorită condiţiilor nefavorabile, una din maşinile ce formau coloana, părăseşte drumul şi se izbeşte violent de un copac de pe marginea acestuia. Impactul a avut loc pe partea dreaptă, acolo unde era locul şefului de maşină, acesta fiind serg.maj. Andrei Alin.
Trupul acestuia a fost prins ca în capcană în cabina răsucită şi strivit de muniţia de tun (lăzi cu lovituri de 125mm) care a venit peste el.
Era singurul copil la părinţi, tatăl fiind subofiţer în rezervă.
Se căsătorise de curând iar în februarie urma să împlinească 33 de ani.
N-a apucat, pentru că a fost victima unui accident petrecut pe timpul îndeplinirii unei misiuni.
Nu a fost avansat post-mortem.
Familia răvăşită, în afara sprijinului acordat de colegii lui Alin, nu a beneficiat de niciun ajutor din partea Armatei, al cărei militar a fost.
Iată că, în România, până şi în armată, nu toţi suntem egali.
Nici măcar în moarte.

"Mi-e atat de dor de tine puiule drag,mi-e ata de dor de cuvantul :mam'....mi-e dor de toate si tot ce ai insemnat tu, Alin, pentru noi! Ce sa fac oare? Cum sa-mi ostoiesc acest dor?...Cum???" 
Acestea sunt cuvintele mamei, doamna Lili Andrei, care, în urmă cu trei săptămâni, a mai primit o lovitură: soţul dânsei, domnul Andrei Marin a plecat să se întâlnească cu Alin.
Iată ce spune acum această soţie şi mamă de militar, rămasă singură: 
"Viaţa m-a îngenunchiat din nou taindu-mi şi ultima ancoră, soţul meu... acum plutesc ca o corabie fărâ cârmaci şi fără o ţintă... Ce să fac fără voi? Cum să merg mai departe? Cum?"
Este al noulea an de când, în ultima sâmbătă din ianuarie, cei câţiva colegi ai lui Alin, care nu l-am uitat, trecem pe la mormântul lui să aprindem o lumânare. Fostul lui comandant de subunitate, actualul maior Voicu Gheorghe este sufletul şi flacăra nestinsă în jurul căreia ne adunăm.

Stimată şi îndurerată doamnă,
niciodată, noi, foştii colegi ai lui Alin nu vom putea să vă alinăm dorul.
Dar vom rămâne alături de dumneavoastră, mereu, aşa cum am fost în cei 9 ani trecuţi fără Alin!

tROfi - 25 ianuarie 2014