miercuri, 30 noiembrie 2016

Declarația lui tROfi

La mulți ani Români!
România este locul în care m-a născut mama,
iar primele cuvinte pe care le-am învățat de la ea sunt acestea:
Doamne, Doamne, ceresc Tată,
Noi pe Tine Te rugăm
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvăţăm.
Că Tu Eşti Stăpânul lumii
Şi al nostru Tată Eşti
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlineşti!
Aici, pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, am prins viață, am avut o copilărie frumoasă, am primit o educaţie bună, am muncit și muncesc, am iubit și iubesc, am greşit și așa mai departe.
Aici sunt toţi cei care mi-au fost, îmi sunt şi-mi vor rămâne dragi pentru totdeauna.
Nu sunt ceea ce aş fi vrut să fiu, și sunt un discipol care nu m-am ridicat la înălțimea maeștrilor mei. Dar iubesc oamenii din jurul meu, iubesc și locurile natale, dar și pe cele în care trăiesc și muncesc,
și pe cele unde mă poartă dorul și gândul, respect valorile acestei naţii şi port recunoştinţă celor care au luptat până la sacrificiu și au făcut posibilă această minune, care se numeşte România.
Nu cer nimic nimănui și în fiecare zi îmi propun și mă străduiesc să fiu mai bun și mai creștin, adică, mai român, decât sunt.
Iubesc toți oamenii, dar mai ales, pe români.
Iubesc România, Patria mea de dor.
De ziua Ta, Patria mea, ROMÂNIA,
îmi reînnoiesc jurământul:
Te apăr, chiar cu prețul vieții!
La mulţi ani ROMÂNIA!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.