marți, 30 mai 2017

Ziua Rezervistului Militar

La 31 mai se aniversează "Ziua Rezervistului Militar", care a fost instituită prin Hotărârea Guvernului României nr.467/12.05.2010, ca o expresie a respectului de care trebuie să se bucure cei care au muncit într-o instituţie prestigioasă, aşa cum este Armata României şi ca o apreciere a autorităţilor societăţii române faţă de rezerviştii care şi-au servit cu devotament şi onoare ţara.
        Din păcate, această expresie a respectului şi aprecierii aceloraşi autorităţi ale societăţii române faţă de aceşti rezervişti, a fost terfelită peste numai câteva luni, prin adoptarea Legii nr.119/2010, lege care a produs haos în viaţa rezerviştilor, care sunt evident, pensionari militari. Iar haosul acesta s-a concretizat prin trecerea în nefiinţă, în decurs de numai șapte ani, a câtorva mii, poate chiar zeci de mii de pensionari militari!
       Statutul de rezervist militar ar trebui să fie onorant, dar din păcate, datorită unor politicieni care habar nu au ce a însemnat şi ce înseamnă viaţa militară, astăzi cadrele militare în rezervă sunt privite de foarte mulţi oameni cu suspiciune sau chiar cu dispreţ! Iar ca imaginea să fie și mai dezolantă, disprețul și lipsa de respect a autorităților față de Armată, care reprezintă garantul independenței, suveranității și integrității teritoriale a României, se răsfânge nu numai asupra rezerviștilor, ci și asupra militarilor activi. Din ianuarie 2011, Armata României a început să semene cu o navă în derivă, plutind spre nicăieri, pe ape învolburate și înșelătoare. Având la cârmă un căpitan de cursă lungă, care era și comandant suprem, această navă n-a mai ajuns niciodată la un țărm sigur și ferm. Lipsa de reacție a comandanților și șefilor militari, dorința unor rezerviști de a fi „iarăși ce au fost și mai mult decât atât”, lăcomia, aroganța, îngâmfarea și amestecul politicului în problemele militare a făcut să avem o armată de doctori fără pacienți, mareșali în intendență, generali-comandanți de restaurante și pensiuni, amirali pe bacuri-dormitor, comandori de flotile și escadrile de baloane de săpun… Imediat după accederea în NATO, s-a trecut la o reorganizare structurală a armatei și ierarhizarea funcțiilor, lucru care a afectat pe foarte mulți dintre noi, actualii rezerviști. Acest lucru ar fi fost benefic, până la urmă, dacă ar fi dus la bun sfârșit. Insă, datorită unora ahtiați după putere și poziție, indivizi neatinși de ceea ce numim inteligență și străini de caracter, dar mari maeștri în combinații și robi ai propriilor orgolii, s-a ajuns ca piramida organizațională și ierarhică din armată să semene cu o sticlă de lampă răsturnată. Este de neimaginat și de neînțeles, de domeniul fantasticului, cum de au fost făcute sute și sute de avansări în plină perioadă de pace. Cum de au ajuns generali și colonei oameni care n-au făcut armata, n-au avut nicio legătură cu ea, care n-au ținut în mână o armă, care n-au depus jurământul militar? Este strigător la cer! De aceea, gradul de general a ajuns la nivelul unuia de maistru într-o întreprindere, iar cel de colonel, comparabil cu un șef de tarabă. Poate că am exagerat puțin, dar mulți îmi veți da dreptate.
Cred că în cele sus menționate, se regăsește cauza dezbinării noastre și o explicație pentru înființarea a zeci și zeci de asociații, organizații, ligi, cluburi și sindicate ale rezerviștilor.
Suntem așadar, la cea de-a 8-a aniversare a Zilei Rezervistului Militar, iar deviza noastră trebuie să fie și să rămână
       „PATRIE, ONOARE,,DEMNITATE’’
        În spiritul acestei devize, dar şi al jurământului militar care a fost şi rămâne crezul nostru, trebuie să contribuim, alături de ceilalți oameni responsabili din societatea românească, la redresarea situaţiei din ţară, la o igienizare morală a societăţii, la ridicarea prestigiului armatei precum şi la apărarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor patriei noastre, Ronia!
Dragi camarazi, să vă dea Dumnezeu sănătate!
LA MULȚI ANI, RONIA!

Col. (r) Trofimov Ifim
tROfi


   

6 comentarii:

  1. Ce minunată și simplă casetă de vrajă care mi-a readus bucuria și fericirea în viața mea !!! Vă dau această mărturie pentru că sunt atât de fericită, vreau să-i mulțumesc dr. ODION pentru marele lucru pe care l-a făcut în viața mea, El a adus fericirea înapoi în viața mea, nu am crezut niciodată în roți de vrăji până când viața mea nu s-a destrămat atunci când iubitul meu de 4 ani de zile am decis să-i spunem renunțare aproape când am vrut să ne căsătorim. Am fost atât de afectiv emoțional, în măsura în care nu am mai putut face nimic rezonabil, după 2 luni de durere înainte ca un vechi prieten de-al meu să mă prezinte la o vraja online numită Dr. ODION, asta a fost după ce am fost înșelat de diverse roți false de vrăji. Mi-a fost prezentat dr. ODION un adevărat vrăjitor Caster. În mai puțin de 24 de ore am văzut minuni, iubitul meu a revenit la mine și viața mea a revenit exact ca un puzzle finalizat, iar după 1 lună mai târziu ne-am căsătorit și a fost ca un vis pentru mine, deoarece am crezut că am pierdut-o pentru totdeauna. Vă mulțumesc dr. ODION pentru că m-ați ajutat, dar mai ales, onestitatea și rezultatele rapide și precise. EMAIL HIM FOR HELP: (drodion60@yandex.com) sau prin numărul său de WhatsApp +2349060503921 aici sunt CÂTRELE Dr Drion PUȚIN CURAȚI .. GONORRHEA, HIV / SIDA, LOW SPERM COUNTRY, MALOPAUSE PROBLEM, PROBLEMA SCURTĂ Stroke.contactează-l astăzi și rezolvă-ți problema ..

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt atât de încântat, deoarece căsătoria mea ruptă a fost restabilită, iar soțul meu s-a întors după ce ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul nostru am fost într-o ceartă sau alta până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care mă chinuiesc inima, inima mea era plină de dureri și dureri pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc întotdeauna să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugerează că Dr.Wealthy poate ajuta să revină la ex. rapid. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o apoi a făcut o (Vrajă de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa că așa s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât a fost înainte, totul datorită doctorului Rich. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea pe internet, încât dr. Vrăjitor, real și puternic, care mă voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-și ajuta copiii în vremea necazurilor, dacă ești aici și ai nevoie de Ex înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează acum acest puternic turnător de vrăji. Iată contactul său: Trimiteți-l prin e-mail la: Cont: wealthylovespell@gmail.com, vizitați site-ul web http://wealthyspellhome.over-blog.com puteți să-l sunați sau să-l adăugați pe Whats-app: +2348105150446, MULTUMESC Dr.Wealthy

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt atât de încântat, deoarece căsătoria mea ruptă a fost restabilită, iar soțul meu s-a întors după ce ne-a părăsit pe mine și pe cei doi copii ai noștri pentru o altă femeie. După 8 ani de căsătorie, eu și soțul nostru am fost într-o ceartă sau alta până când în cele din urmă m-a părăsit și s-a mutat în California pentru a fi cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea tatăl. Am încercat să fiu puternic doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care mă chinuiesc inima, inima mea era plină de dureri și dureri pentru că eram cu adevărat îndrăgostit de soțul meu. În fiecare zi și noapte mă gândesc la el și îmi doresc întotdeauna să se întoarcă la mine, eram foarte supărat și aveam nevoie de ajutor, așa că am căutat ajutor online și am dat peste un site web care sugerează că Dr.Wealthy poate ajuta să revină la ex. rapid. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat și mi-a spus ce să fac și am făcut-o apoi a făcut o (Vrajă de dragoste) pentru mine. 28 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat cu adevărat și mi-a spus că îi este atât de dor de mine și de copii, atât de uimitor !! Așa că așa s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor. Apoi, din acea zi, Căsătoria noastră a fost acum mai puternică decât a fost înainte, totul datorită doctorului Rich. el este atât de puternic și am decis să împărtășesc povestea mea pe internet, încât dr. Vrăjitor, real și puternic, care mă voi ruga mereu să trăiesc mult pentru a-și ajuta copiii în vremea necazurilor, dacă ești aici și ai nevoie de Ex înapoi sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează acum acest puternic turnător de vrăji. Iată contactul său: Trimiteți-l prin e-mail la: Cont: wealthylovespell@gmail.com, vizitați site-ul web http://wealthyspellhome.over-blog.com puteți să-l sunați sau să-l adăugați pe Whats-app: +2348105150446, MULTUMESC Dr.Wealthy

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt foarte fericit că am postat aici această mărturie despre modul în care un mare jucător de vrăji m-a ajutat să-mi readuc dragostea vieții mele. Știu că există o mulțime de femei ca mine care au făcut atât de mult pentru a-și întoarce soțul sau iubirile odată, sunt aici să vă spun tuturor să nu mai căutați, deoarece răspunsul este chiar aici. Cred cu sinceritate că dacă există până la cinci turnătoare de vrăji precum Dr. ODION, această lume ar fi un loc mai bun, am văzut oameni plângându-se de felul în care castele de vrăji false au promis că îi vor ajuta, dar cu Dr. ODION îți spun că problema ta este rezolvat deja. Soțul meu și cu mine eram despărțiți de 4 luni și nu puteam suporta fără să trăiesc fără el, am încercat totul pentru a-l avea înapoi, dar nimic nu a funcționat până nu am văzut numeroase mărturii despre un jucător de vrăji numit Dr. ODION și cât de grozavă este munca este. și l-am contactat prin WhatsApp la (+2349060503921) imediat și urmez pasul pe care l-a cerut și în următoarele 48 de ore amantul meu m-a sunat și a fost dornic de iertarea mea și că nu-și dorea altceva decât să mă aibă în brațe pentru totdeauna. Am umplut atât de multă bucurie și fericire încât l-am găsit pe Dr. ODION. Sper că toți aici veți găsi această mărturie a mea și îl veți readuce pe soțul dvs. în doar 48 de ore datorită lui DR ODION contactați adresa sa de e-mail (drodion60@yandex.com) și puteți WhatsApp, de asemenea, la +2349060503921.

    RăspundețiȘtergere
  5. Când l-am găsit pe Dr.Ogaga, aveam o nevoie disperată să-l aduc înapoi pe fostul meu iubit. M-a părăsit pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în această situație. M-a părăsit după 3 ani fără nicio explicație. Îl contactez pe Dr.Ogaga prin contactul său și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce și-a dorit, a făcut o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să-mi trimită din nou mesaje și s-a simțit îngrozitor pentru ceea ce m-a supus. A spus că am fost cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat dr. Ogaga, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu caldura Dr.Ogaga oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vrăji de dragoste
    2) Vrăji de dragoste pierdută
    3) Vrăji de divorț
    4) Vrăji de căsătorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vrăji de despărțire
    7) Alungați un Iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău/ Vraja de loterie
    9) vrei să-ți mulțumești iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Când l-am găsit pe Dr. Ilekhojies, contactați online. Mi-a trebuit să ajung într-un loc în care eram absolut distrus pentru a vedea că trebuie să-i spun cu ce m-am confruntat în căsnicia mea. Am făcut o cameră de război în dulapul dormitorului meu și m-am dus direct la Sursă! A devenit greu de multe ori; soțul meu era încă acasă și nu mă susținea și tot dorea să divorțeze, dar știam că puținul pe care îl aveam ne va susține pe mine și pe fiica mea. Apoi a venit brusc sâmbăta trecută, vraja de reconciliere a doctorului Ilekhojies l-a pus în situația de a decide dacă el ne-ar abandona sau ar lucra la căsnicia noastră. Numai prin vraja de reconciliere a spus de fapt că mai vrea să fie căsătorit și a anulat contractul pentru o locuință pe care urma să o cumpere în Hemet California! Într-adevăr, nimic nu este imposibil cu vraja de reconciliere a Dr. Ilekhojies. Nu cedati niciodata!" contactați Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme în căsnicie. Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com sau contactați-i cu numărul de telefon +2348147400259

    RăspundețiȘtergere

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.