joi, 26 decembrie 2013

Rampa


La drept vorbind, chestia asta, a prins şi a făcut bine la mulţi, unii fiind lansaţi la grade superioare, pe care nici nu le-au visat vreodată!
Ca de obicei, eu eram în afara celor norocoşi.
Comandantul brigăzii ceru, aşa cum e şi normal, scrie şi în procedură dealtfel, să se citească îndeplinirea sau executarea sarcinilor reieşite din şedinţa de lucru anterioară, adică cea de luna trecută, la care eu nu am participat.
Faptul că nu am participat la acea şedinţă, nu e o scuză iar eu îmi dădui seama de această treabă naşpa, abia atunci, când începu să se discute, foarte alături de subiect, pentru că primisem scris, ordinul ăsta, cu executarea rampelor  până săptămâna trecută, pentru persoanele cu handicap, adică pentru cele cu dizabilităţi locomotorii... 
Nu ştiu de ce naiba, am crezut că acest ordin nu se referă la unitatea mea, eu mă chinuiam cu plecarea oamenilor, adică a subordonaţilor la alte unităţi, cu tragerile, care deşi trebuiau să înceteze, aiurea, parcă s-au înmulţit şi trebuia să le executăm, cu arhivarea documentelor, lucru foarte important, din punct de vedere militar şi istoric, cu cineva, de la eşalon, care-mi băga sula-n coaste să părăsesc încăperile şi pavilionul (clădirea comandamentului unităţii) şi aşa mai departe... Noroc cu cele două ştampile, pe care le ţineam în buzunare, şi care acţionau asupra mea ca o ancoră, sau ca un balast!
După ce ăilalţi comandanţi de unităţi raportară ce şi cum, veni şi rândul meu:
- Domnule colonel, asupra acestei probleme, nu am insistat! Ştiţi că unitatea este pe punct de desfiinţare...
- Cum îţi permiţi să nu execuţi ordinul?
- Nu e vorba că nu l-am executat şi că nici nu l-am analizat, dar i-am întrebat şi pe subordonaţii mei, cei care au mai rămas, dacă vreodată, în istoria unităţii, s-a întâmplat ca vreo persoană cu vreun  handicap să dorească să vină în unitate şi să urce în comandament, şi mi-au spus că da, dar foarte rar, iar atunci l-au luat de la poartă, pe sus, cu căruţ sau cu cârje, cu tot...
- Deci, neexecutare de ordin!
- Hai lăsaţi-o! Ţara arde şi baba se piaptănă!
- Cum îţi permiţi, domnule locotenent-colonel!?
- Uitaţi, îmi permit! Cum puteţi să-mi cereţi aşa ceva? Peste o săptămână vom părăsi cu toţii acea clădire, iar dumneavoastră îmi cereţi să fac rampă de acces pentru handicapaţi?
În unitate, toţi suntem sănătoşi şi nu avem nevoie de rampe!
Doar în Armată se poate întâmpla asta:
fă aia şi aia, că aşa e ordinul!
Cu ce, cu cine şi de ce... Iorgu!
Lăsaţi-mă în pace cu rampele voastre
de handicapaţi, ce sunteţi!
În acea perioadă, în multe unităţi şi instituţii militare de prestigiu, apăruseră astfel de rampe, o adevărată sfidare la adresa gravităţii Pământului, ca şi o completare la planul arhitectonic şi ca o expresie a dizabilităţilor mintale a celor care le-au înfăptuit, la ordin!


Cer iertare persoanelor cu dizabilităţi, 
pe care le respect şi de care sunt alături!
Ifim

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Prima rachetă

          Stăteam singur şi priveam prin geam, neavând ce să fac.
„Regele unei ţări ploioase”, cartea lui Freeling, o uitasem, cred că în tancul lui Tofăleanu, atunci când a trebuit să demonstrez că turela se mişcă, adică se învârte, dacă nu e blocată.
Prin faţa ochilor mei, se perindau, pasager, când încolo, când încoace, oameni, camarazi de-ai mei, care arătau ca nişte umbre.
-         Haideţi, toa’lent-major, daţi-mi şi mie nenorocita aia de armă...
-         Imediat nea’Marine, vă servesc cu plăcere! Dar să aveţi mare grijă de ea, pentru că...
-         Da, ştiu s-o folosesc, dar am crezut că în viaţa asta, nu va mai fi nevoie de ea...
-         Bine, ai dreptate! Dar pentru orice eventualitate, fii atent aici, verifică ceea ce-ţi spun şi semnează aicişa, în registru...
-        Semnez, bine toa’le-major, da’ să nu credeţi că voi căra după mine această povară!
-         Facă-Se voia celui de Sus, nea Marine! Ştii că n-o fac de capul meu. Crezi că mie-mi convine să stau închis, aici, acum?
-         Ştiu, toa’le-major, să vă dea Dumnezeu sănătate! spuse nea Marin şi dispăru după uşă.
Rămăsesem iar singur. Trebuia deja demult să fi fost schimbat din serviciu, dar, aşa cum mi s-a spus, era o situaţie excepţională!
Căpitanul Gheorghiu Dan, cel care era adevăratul OS, eu fiidu-i doar ajutor, plecase în fruntea Detaşamentului pe care-l conducea,  iară eu, iar, singur!
Aveam în faţă un pupitru cu patru telefoane. Frumos pupitru, dar doar atât, pentru că niciunul nu funcţiona. Mai aveam, lateral, un ATI-52, cu manivelă. Ridic receptorul şi învârt un pic la manivelă...
-         Daaaaaa! Fiţi atenţi, pleacă lovitura!
Nu am avut timp să reacţionez, căci o străfulgerare, urmată de un zgomot teribil, mi-au întrerupt singurătatea.
O rachetă CUB a regimentului vecin, îşi luase zborul!


vineri, 20 decembrie 2013

Dimineaţă de decembre

           Ziua de 20 decembrie 1989 începuse frumos. Un soare roşu, strălucitor, rotund, uriaş se ridica dinspre fabrica de ciment.
Deşi trecuse bine de ora şapte, câţiva soldaţi, cei care fuseseră schimbaţi la şase, dormeau duşi.
Mă uitam prin geam la spectacolul dimineţii de decembrie şi încercam să fac ordine printre gânduri. Intram în cea de-a patra zi de alarmă, noaptea fuse scurtă, căci a trebuit să dovedim o marmită de vin şi un sfert de porc, aduse de comandant. Şi nici nu m-am bărbierit de patru zile, căci nu am avut apă.
-         Ifime, du-te la băieţii din raion şi vezi ce se întâmplă pe-acolo, îmi strigă locotenent-colonelul Simion, comandantul batalionului, autorul fizic şi moral al mahmurelii mele, care venise în seara precedentă de la pomana porcului, probabil, cea mai grăbită.
-         Asta şi voiam să fac, dar mai sunt documentele ramase necompletate...
-         Lasă-le în grija mea, tu du-te acolo şi vezi ce fac băieţii!
-         Gata, am plecat!
Chiar dacă nu ieşeam din perimetrul cazărmii, era aproape un kilometru până la poziţia primului tanc din coloana de zece. Încă nu primisem ordin să intrăm în dispozitivul de luptă. Pe drum m-au întâmpinat doar câţiva căţeluşi, iar când am aruncat o privire înapoi, urmele bocancilor mei străluceau în bruma dimineţii însorite.
-         Tovarăşe locotenent-major, compania 1 tancuri este... mă întâmpină comandantul companiei, locotenentul Chilău.
-         Bună dimineaţa Gabi! Ia zi, le-aţi renumărat?
-         De două ori, tovarăşe locotenent-major!
-         Şi?!
-         Acelaşi rezultat! Două cartuşe lipsă!
-         Aţi căutat peste tot, prin jur, prin tanc, chiar şi pe sub placa rotativă?
-         Peste tot! Stănică (plutonierul Stan Ştefan) zice că lipseau din cutie.
-         Crezi că e posibil ca cineva să le fi sustras? Avem atâţia soldaţi unguri...
-         Exclus, tovarăşe locotenent-major! N-ar fi luat doar două cartuşe! Şi apoi, ce naiba să facă cu ele? Să şi le bage în c...?
-         Sunt de aceeaşi părere! Aşa e... deci, din treizeci şi cinci de mii de cartuşe, lipsesc două...
-         Exact!
-         Cine mai ştie de treaba asta?
-         Doar Stănică, eu şi cu dumneavoastră!
-         Te rog, ai grijă să nu mai afle şi alţii, că nu-mi arde să ne înregistrăm cu vreun eveniment deosebit acum, la sfârşit de an!
-         Şi cum o scăldăm?!
-         Vedem noi! Parcă săptămâna viitoare avem trageri şi e foarte simplu să reglăm numărătoarea. Sper că alarma asta n-o să ţină la nesfârşit!
-         Corect! Cu proiectilele ce facem? Le mai introducem în tanc sau nu?
-         Ai făcut ce ţi-am cerut? I-ai antrenat pe băieţi pentru introducerea şi scoaterea muniţiei în/din tanc?
-         Da! Iată, proiectilele din lăzile de deasupra sunt lustruite!
-         Găbiţă, nu am reuşit să obţin anularea ordinului cu introducerea muniţiei în tanc, mă refer la cea de tun, la aceste proiectile, lua-le-ar naiba! Vom trece la introducerea lor în tanc! Să vezi ce-o să ne aştepte la reconservarea acestora, la cât de fiţos e şeful depozitului de muniţie!
În timpul ăsta, dinspre apus, adică dinspre poarta de intrare în unitate, un grup de ofiţeri se îndrepta spre noi. Totul sugera că este comisia eşalonului superior, cea pe linie de partid.
-         Gabi, rămâi doar tu, ceilalţi, gata, dispăreţi în tancuri! La posturi!
Când grupul de ofiţeri se apropie îndeajuns, bătui trei paşi de defilare, mă oprii şi raportai:
-         Tovarăşe colonel, compania 1 tancuri execută tema opt din instrucţia tragerilor cu armamentul de pe tanc, şedinţa doi, introducerea şi scoaterea muniţiei din tanc! Sunt şeful de stat major al batalionului, locotenent-major Trofimov!
-         Să trăieşti tinere! Văd că-ţi merge gura! Dar dacă te întreb dacă ai conspectat hotărârile reieşite din Congresul al XIV-lea al partidului, cred că o să dai în bâlbâială!
-         Aveţi dreptate, tovarăşe colonel!
-         Ce faceţi aici?
-         Ne instruim, tovarăşe colonel.
-         Aici e raionul de alarmă în cazarmă al batalionului de tancuri? adresă întrebarea unui maior din grup.
-         Da tovarăşe colonel, aici este!
-         Bine! Deci, ce faceţi voi aici?!
-         Suntem pe timpul alarmei de luptă parţială şi ne instruim!
-         Cu ce tehnică aţi ieşit la alarmă?
-         10 tancuri, fiecare cu 42 de lovituri de 100mm, 750 lovituri de 12,7 şi 3500 de cartuşe 7,62, lung, pentru mitralieră!
-         Tu... şi se adresă grupului: ăsta era bun la noi, la partid!
-         Ştim, tovarăşe colonel, da’nu vrea! Subordonaţii îl tot aleg secretar BOB, dar el mai face câte o boacănă!
-         Bine! Ce e cu lăzile astea?
-         Sunt lăzile cu loviturile pentru tun!
-         Câte sunt?
-         21 de lăzi de tanc, a câte două lovituri!
-         Ia deschide, să le văd!
-         Tovarăşe locotenent! âi făcu eu semn lui Gabi, care imediat a dat la o parte capacele de la primele două lăzi.
-         Băi, voi aţi mai văzut aşa ceva? spuse colonelul mirat de ceea ce vedea în cele două lăzi deschise.
-         Tovarăşe colonel, dacă-mi permiteţi, intr-adevăr, arată ciudat, sunt proiectile cumulative!
-         Seamănă cu un proiectil cu o sulă la capăt, mai bine zis, în vârf!
-         Aveţi dreptate, tovarăşe colonel!
-         Da’de ce are gaură în vârful sulii?
-         Acolo se montează focosul!
-         Da? Şi ăsta cum arată?
-         Imediat vi-l prezint!
Locotenentul Chilău deschise o cutie cu focoase, scoase unul şi mi-l întinse.
Sincer, nu ştiu dacă am făcut-o intenţionat, sau pur şi simplu, s-a întâmplat, dar... am scăpat focosul din mână.
Nu s-a întâmplat mare lucru, pentru că nu se întâmplă nimic atunci când cade un focos de proiectil. Doar că grupul de ofiţeri superiori dispăruse după tanc, iar colonelul se făcuse alb ca varul, aproape transparent.
Rămăsesem doar eu şi cu Găbiţă al meu.
-         Tovarăşe locotenent-major, zice Gabi după plecarea comisiei, da’dacă vă întreba despre cotizaţia de partid, care deja ar fi trebuit strânsă...
-         Nu ştiu Găbiţă, dracu’s-o ia!

marți, 17 decembrie 2013

Şedinţa de lucru


     Era unu noaptea. În sala de studiu pentru mobilizare, care era şi sală de şedinţe se făcu linişte. 
- Tovarăşe comandant, toate cadrele convocate sunt prezente la şedinţă, spuse şeful BPL.
Comandantul se uită la ceasul de pe perete, îşi mai aruncă o privire asupra hârtiilor din faţa sa şi spuse:
- Stimaţi tovarăşi ofiţeri, v-am adunat la această oră pentru a vă prezenta un ordin primit cu puţin timp în urmă. Ştiţi că în ţară, situaţia este foarte gravă, ca urmare a unor evenimente petrecute la Timişoara şi care se pare că iau amploare. Că ceea ce se petrece nu e bine, cred că ne-am dat cu toţii seama, căci suntem în alarmă de luptă parţială. Dar chiar dacă e şi parţială, e totuşi alarmă de luptă şi ne putem aştepta la ce e mai rău.
În aceste momente, poate cele mai grele pe care le trăim, trebuie să ne mobilizăm eforturile şi strâns uniţi în jurul partidului, în frunte cu comandantul nostru suprem, să acţionăm cu hotărâre pentru îndeplinirea sarcinilor ce ni se vor încredinţa şi să nu întrerupem planul nostru de pregătire de luptă şi politică. Mi-e teamă ca aceste evenimente să nu ne încurce şi să ne dea peste cap cea mai importantă activitate a unităţii noastre din acest an,  adică aplicaţia cu trageri de luptă, cu trupe, în teren, care este planificată a avea loc peste o săptămână.
Făcând o mică pauză, comandantul aruncă o privire către cei din sală şi văzându-mă, zise cu surprindere:
- Tovarăşe locotenent- major, dumneata, ce cauţi aici?
- Tovarăşe maior, raportez că ţin locul la comanda batalionului de tancuri, ca şef de stat major...
- Dar unde e comandantul batalionului?
- La ţară... a plecat să taie porcul, chiar dumneavoastră i-aţi aprobat cinci zile de concediu, înainte de alarmă...
- Şi nu l-ai anunţat?
- Am încercat şi am luat măsurile necesare. În localitatea unde e plecat, nu există telefon. Am trimis încă de ieri agentul, dar văd că durează, ştiţi...
- Bine, bine, stai jos! îmi spune, nelăsându-mă să-mi termin fraza.
Apoi continuă să prezinte ordinul, dar pe alt ton, de parcă nici lui nu-i venea să creadă ce-i vedeau ochii:
- Fiţi atenţi aici... cică, manifestanţii se vor deda la vandalism şi la alte acte de violenţă... vor striga lozinci anticonstituţionale, antinaţionale, provocatoare la adresa partidului şi statului nostru. Vor fi bine organizaţi, iar ca să se protejeze şi să îngreuneze acţiunea organelor de ordine, vor pune în primele rânduri copiii şi femeile însărcinate. Pentru restabilirea ordinii, armata, miliţia, trupele ministerului de interne pot întrebuinţa armamentul din dotare, făcând uz de armă, potrivit prevederilor regulamentare. Întâi, foc de avertisment în plan vertical, iar dacă lucrurile degenerează, foc la picioare... Ce tot comentezi acolo, tovarăşe locotenent-major?
- Nu comentam, tovarăşe maior. Gândeam cu voce tare cum ar trebui să punem în aplicare un asemenea ordin, noi, tanchiştii...
- Adică?!
- Adică, dacă e să tragem la picioare, cu ce e mai bine, cu mitraliera sau cu tunul?!
- Cum îndrăzneşti, tovarăşe locotenent-major?
- A fost o glumă, bineînţeles, tovarăşe maior!
- Ţie-ţi arde de glume acum, în aceste momente?! Indisciplinatule! Deci, unde rămăsesem... Aşa... Ne aşteptăm ca unitatea să fie atacată! Trupele să fie în alertă, se impune vigilenţă maximă... Distribuiţi toată muniţia şi întăriţi dispozitivul de apărare. Şi să fim gata în orice moment să intervenim acolo unde situaţia o va impune!
Are cineva ceva de zis? S-a înţeles, până aici?
- Eu am, tovarăşe maior!
- Zi-ne, ca să auzim, tovarăşe locotenent-major.
- Dacă-mi permiteţi să raportez, mă gândeam că noi suntem un regiment mecanizat aflat în cazarma de dispunere la pace, într-un dispozitiv de apărare...
- Da? Interesant! Şi?
- Şi mă mai gândeam, referitor la ce am învăţat în şcoală despre legile şi principiile luptei armate...
- Vii cu o altă glumă, nu?!
- Nicidecum, tovarăşe maior, vorbesc serios!
- Tovarăşi ofiţeri, iată-l pe Clausewitz în miniatură! Vă propun să-l ascultăm! Continuaţi ...
- Mă gândeam la faptul că, mai întâi, ar trebui să existe un scop, un motiv destul de serios pe care să-l aibă un eventual agresor, ca să ne atace. În acest moment, eu nu văd niciunul. Apoi, potrivit legii raportului de forţe, trebuie să existe cel puţin o divizie mecanizată care să-şi desfăşoare forţele pentru a ataca regimentul nostru, în raionul actual. Nu-mi închipui de ce, de unde şi mai ales cum s-ar putea produce aceasta...
- Ajunge, te-am ascultat destul. Nu suntem aici să ascultăm prostiile tale...
- Nu-s prostii tovarăşe comandant, este un punct de vedere...
- Ia vezi, că devii impertinent!
- Credeam că de aia îi zice şedinţă de lucru, că fiecare poate să-şi spună părerea, mai ales dacă e documentat...
- Ieşi afară, impertinentule...
Aşa s-a încheiat participarea mea la prima, şi poate, din punct de vedere istoric vorbind, cea mai importantă şedinţă de lucru.
   Asta s-a întâmplat în noaptea de 17/18 decembrie 1989, într-o realitate la fel de amară şi confuză, ca şi cea de acum.


sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
                        de Mihai Eminescu


Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge dușman fumegînd,
Și deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mîndrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!



joi, 21 noiembrie 2013

...și cine citește până aici...

...și cine citește până aici...

Faptul că am avut un scris și o caligrafie deosebite, adică, aproape că desenam cuvintele, nu a constituit un avantaj pentru mine. Dimpotrivă, am avut parte numai de necazuri și activități colaterale, ca să le numesc așa. Neplăcute, dar mai ales, enervante. Mă refer la faptul că am transcris pe hârtie fel de fel de prostii spuse de alții, am scris la gazeta de perete, am completat Registrul Istoric, invitații și așa mai departe. 
Odată, scriind/desenând un citat al tovarășului, dintr-o plenară, cu vopsea albă pe un fundal roșu, pe o tablă cu suprafața de cam un metru pătrat, am strecurat în mijlocul textului
"ȘI CINE CITEȘTE PÂNĂ AICI, ARE O BERE DE LA MINE!"
Nici până în ziua de azi, nimeni nu a revendicat premiul oferit! :)

duminică, 17 noiembrie 2013

Organizarea unitatilor de tancuri in Armata Romana

Organizarea unitatilor de tancuri in Armata Romana

Pentru ca de-a lungul timpului am avut tot felul de discutii si intrebari despre organizarea plutoanelor, companiilor si batalioanelor de tancuri aflate in compunerea marilor unitati romanesti, astazi va prezentam organizarea unitatilor de care de lupta, asa cum erau inainte de aderarea la NATO si cum arata astazi.
Unknown
Aşadar, din ’78, anul când am devenit tanchist şi până în 2009, când am trecut în rezervă, structura subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi de tancuri a fost următoarea:
Până la restructurare, începută prin anii ’93-’95, subunitatea de tancuri standard din Armata României, era plutonul de 3 tancuri, compania de 10 tancuri (3 plutoane a câte 3 tancuri + tancul comandantului de companie) şi batalionul, de 21 sau 31 de tancuri, adică 2 sau 3 companii de tancuri + tancul comandantului de batalion. La nivelul Regimentului de Tancuri, existau 3 Batalioane de tancuri + tancul Comandantului de Regiment.
De asemenea, fiecare Regiment Mecanizat avea câte un batalion de tancuri standard. A se ţine cont şi de Unităţile Anexă, adică cele care se înfiinţau la război.
După anii ’89, când s-a trecut la reducerea numărului de piese de artilerie sau gurilor de foc, în general, şi a tancurilor în special, până în 2002, plutonul de tancuri a avut 4 tancuri, compania de tancuri, 13 (3 plutoane a 4 tancuri + tancul comandatului de companie), iar batalionul de tancuri, 40 (3 companii a 13 tancuri + tancul comandantului de batalion)
Fac o paranteză, în glumă, bineînţeles, mă simt ca Vosganian, folosind aritmetica simplă! :)
Başca, din câte cunosc, s-au înfiinţat Brigăzi de Tancuri, ca să nu mai spun că era cât pe ce să ia fiinţă şi un Corp de Armată de Tancuri!
După 2002, s-a trecut la organizarea tip NATO a subunităţilor de tancuri, adică, un pluton are 5 tancuri, o companie are 17 (3 plutoane a 5 tancuri + tancul comandantului de companie+tancul locţiitorului acestuia), iar batalionul de tancuri are 54 tancuri, 3 companii a câte 17 tancuri, + tancul sefului de stat major + tancul locţiitorului comandatului + tancul comandantului de batalion.
Reiese de aici că până în 2002, seful de stat major, adică pesoana numarul unu din unitate, care trebuia să fie si cel mai “pizdos”, ca să folosesc un limbaj militar, nu avea tanc, drept pentru care, acesta ieşea la alarmă cu casca de infanterist, subiect ce permanent era în vizorul umorului cozon al tanchiştilor, ca să zic aşa.
Plutonul de tancuri nu are altă tehnică, dar în anumite situaţii de luptă, este clar că are nevoie de simbioza cu infanteria şi de sprijinul celorlalte arme şi forţe.
La această dată, toate tancurile existente sunt numai cele din unităţile organice. Adică, nu există tancuri în batalioanele de infanterie mecanizate.
Cam asta e povestea şi aritmetica.

RoMilitary multumeste domnului colonel (r) Ifim Trofimov
 GeorgeGMT


vineri, 25 octombrie 2013

25 Octombrie-ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI



25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua în care Armata României a fost onorată cu o sărbătoare firească şi binemeritată în calendar.
Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca ziua în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.
Cine nu a fost soldat, va înţelege mai greu ce mare povară porţi pe umeri, precum şi unicitatea şi singurătatea soldatului aflat în misiune. Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi Ziua Soldatului.

Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum merită, de întreaga ţară.

La această sărbătoare, cu ocazia Zilei Armatei României, se cuvine ca tuturor eroilor neamului şi veteranilor care au înfruntat gloanţele şi vitregia războiului, celor care şi-au dat viaţa pentru libertatea, unitatea şi integritatea României, să le aducem un călduros şi pios omagiu şi să le transmitem, de peste timp, gânduri de recunoştinţă veşnică din partea generaţiilor de azi, a noastră, a tuturor!







Coincidenţă sau nu, faptul că 25 Octombrie este şi ziua de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai, cea mai importantă personalitate în viaţă din istoria României, recunoscută ca atare şi pe plan mondial, nu poate decât să onoreze Armata României!






LA MULŢI ANI ARMATEI ROMÂNIEI!

LA MULŢI ANI MAJESTATE!

VIVAT ROMÂNIA!


luni, 21 octombrie 2013

Cavaleristul dâmbovițean (2)

Motto:

Cavaleristul trebuie să fie și călăreț, și cavaler!
Eu sunt tanchist, deci nu-s nici cavalerist și nici călăreț.
Dar pentru a fi cavaler, (în sens adjectival), 
încă nu e timpul trecut.
                                         (Ifim)


Iată că revin mai devreme decât ne-am aşteptat.
Problemele care-i frământă pe rezervişti ar trebui să fie cele normale, adică, educaţia şi încântarea nepoţilor, ameliorarea sau menţinerea sănătăţii, asigurarea unui echilibru democratic pe scara blocului unde locuiesc, atitudine civică sănătoasă, împărtăşitul experienţei, realizarea unui tablou sau portret al bătrânelului înţelept şi fericit şi aşa mai departe.
O spun cu toată responsabilitatea şi liniştea mea sufletească, rezerva Armatei Române, constituie cea mai mare cantitate de inteligenţă pe centimetrul cub de plai şi dor românesc, iar dacă pune mâna pe arme, va fi adevărata forţă a României.


  Rezerviştii au intrat în toamna vieţii, dar, aceia care au făcut-o în ultimii 10-15 ani, majoritatea dintre ei, au ieşit din armată (se mai numeşte şi "sistem") cu un sentiment şi mai amar datorită năruirii tuturor speranţelor de recunoaştere a valorilor individuale, a simţului de onoare, de demnitate, a muncii, a curajului, a inteligenţei... marele curs al promovărilor urmând în continuare linia PCR, adică, pile, cunoştinţe, relaţii şi aşa mai departe. Eu personal, mai am un semn de identificare al celor nominalizaţi, adică al acelora care, indiferent de voia lor, au musca pe căciulă: trebuie să aibă mâinile mai lungi, dacă provin de la ţară, şi mai fine, dacă ştiu să semneze cecuri.


Un exemplu cât se poate de elocvent îl găsiţi aici:


M-am luat cu vorba...
Iată nişte concluzii:
- Armata Română, cea activă, are nevoie de sprijinul nostru, al rezerviştilor!
- Noi, rezerviştii, dezbinaţi prin ciudata lege din 2010, trebuie să ne reunim! Întrebare: cât de inteligent trebuie să fii ca să gândeşti o lege proastă? (Ifim)
- Armata, deşi ar trebui să constituie principala forţă a poporului şi a ţării, este pe ultimul plan în privinţa alocării de fonduri pentru înzestrare. Mare Atenţie!
- Afirmaţia că " în timpul celui de-al doilea război mondial, căruţa cu coviltir era principalul mijloc de transport al armatei române" este adevărată;
- Nu se mai văd pe stradă militari în frumoasa lor uniformă! Chiar! De ce oare? (Ifim)
- Sistemul PCR încă se menţine în armată; (Ifim)
- Militarii care intră în politică, ori se fac de râs, ori intră în puşcărie, ori mor! (Ifim) 
- Zicala "O capotă ridicată, doi bocanci şi-un cur afară = maşină militară", rămâne, din păcate, actuală! (Ifim)
Concluziile, aşa cum am amintit în episodul anterior, îmi aparţin.
Voi mai adăuga şi altele.
Dar, cel mai mult, le aştept pe cele ale dumneavoastră!

duminică, 20 octombrie 2013

Cavaleristul dâmbovițean


Motto:
       Cavaleristul trebuie să fie și călăreț, și cavaler!


Eu sunt tanchist, deci nu-s nici cavalerist și nici călăreț.
Dar pentru a fi cavaler, (în sens adjectival), încă nu e timpul trecut.
Vreau să scot în evidență activitatea rezerviștilor târgovișteni, care fac parte dintr-o filială destul de mare și importantă a ANCMRR (cu peste 1200 de membri).


Subliniez că îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce spun, iar fotografiile și videoclipurile publicate aici îmi aparțin. Precizez, de asemenea, că sunt deschis și voi încerca să răspund onest, la eventualele comentarii.


Joi, pe 17 octombrie 2013, la inițiativa comitetului director al ANCMRR filiala Dâmbovița, a avut loc o întâlnire a rezerviștilor, foști comandanți de unități, și nu numai.


Activitatea s-a înscris în agenda acțiunilor ce preced Ziua Armatei Române de la 25 octombrie, iar concluziile care s-au tras, nu sunt de natură să ne întinerească, nici măcar, să ne umple de entuziasm.




Pentru a nu face postarea prea lungă, plicticoasă și deci, lipsită de interes, voi reveni cu problemele discutate, dar și cu concluziile trase, foarte curând!