Cuvânt înainte

         Ideea îmi venise mai de demult, dar scânteia care a detonat-o a fost invitaţia lui George de la Rumania Military pentru a scrie şi împărtăşi câte ceva din experienţa mea de ofiţer tanchist.

          Iniţial, nu am vrut să dau curs acelei invitaţii, dar mi-am adus aminte şi de o datorie pe care o am faţă de Neacşu Marin, cel care, cu generozitate, mi-a rezervat un loc în echipa din Cuiul Cătării, datorie de care trebuie să mă achit.
           Aşa că am purces la întocmirea acestui blog, pe care-l consider ca un mic poligon de antrenament, unde-mi voi desfăşura şi experimenta priceperea, amintirile, cunoştinţele şi gândurile, iar în cazul în care reuşesc să fac ceva bun şi demn de băgat în seamă, voi încerca să mă achit de datorie.
           "Exact asta căutăm, armata cu bune şi cu rele, aşa cum este ea şi cum a fost cândva.
Poate uşor, uşor, vom mişca ceva până la urmă."
           Acestea au fost cuvintele cu care m-a convins George să dau curs invitaţiei lui.
           Iată-mă aşadar ajuns la vremea amintirilor! 
           Îi atenţionez pe această cale pe "burtoşii" care mai există prin armată, că a venit vremea să se pună serios pe învăţat şi mai ales pe slăbit, dacă nu vor ca un rezervist să-i arate cu degetul!
           Vă atenţionez pe toţi că sunt şi voi fi pro Armată, pro tancuri (româneşti, trebuie să fie posibil!) şi mai ales, pro România!
           Consider că trebuie să existe un arc peste timp şi o punte care să lege prezentul de trecut.
           Pentru că numai o astfel de punte ne poate conduce şi spre viitor.

ifim foto