miercuri, 29 ianuarie 2014

Despre tancul românesc

Din stenograma Consiliului Apărării al R.S.R. 31 mai 1989

Tov. Ion Coman: Este adevarat, s-au facut multe lucruri, armata a fost dotata, înzestrata si s-a mai si exportat. Însa, cu tot efortul facut, nu este rezolvata problema tancului de 800 CP care, atît din punct de vedere al cantitatilor planificate, cît si din punct de vedere al calitatii, lasa foarte mult de dorit. Sînt probleme la motor si transmisie si, cu toate analizele facute la fabrica si la poligon, nu este rezolvata problema tancului de 800 CP.

Tov. Vasile Milea: L-am trimis si în Maroc
şi a dat probe foarte bune.

Tov. Ion Coman: S-au trimis unul sau doua?

Tov. Milea Vasile: Am trimis doua. De nenumarate ori am analizat acest tanc si de la an la an s-a perfectionat.

Tov. Radulescu Eugeniu: La (uzina) «23August», la ora actuala, motorul are niste defectiuni de fond, pe care vrem sa le îmbunatatim (sic!) într-un timp foarte scurt. Am constat ca, dupa un numar de ore de functionare, nu mai realizeaza puterea prevazuta. Sînt niste defectiuni la combustie, sînt si defectiuni din proiectare. Am facut un program si lucram împreuna cu I.N.M.T. (Institutul National de Motoare Termice) ca sa-i îmbunatatim parametrii si sa-i marim puterea. Aceasta problema este în atentia noastra si, în ultimele 2 luni, ea ne preocupa în mod deosebit. Este pacat de aceasta masina de lupta pentru ca este o masina care poate sa dea performante si trebuie sa iesim cu ea si la export.

Tov. Nicolae Ceausescu: Dar trebuie s-o punem la punct.

Tov. Radulescu Eugeniu: Ne ocupam de aceasta problema. Într-un timp scurt va prezentam un program. Ne vom ocupa cu multa seriozitate.

Tov. Ion Coman: L-as mai ruga pe tovarasul Oprea, de fapt am mai discutat aceasta problema; este vorba de problema garniturilor, care nu este rezolvata pe deplin. Am mers si la fabrica, la
Pitesti, dar înca rezultatele nu sînt bune. Nici la tunul de 30 mm nu este rezolvata problema turelei, care este foarte mare, grea si nu poate fi pusa pe masinile blindate. S-au facut multe analize, dar înca nu avem rezultate.

Tov. Radu Ion: Asa cum s-a subliniat, noi am analizat toate aceste probleme si am acordat o atentie deosebita asimilarii produselor metalurgice. Sînt înca probleme de calitate. Le cunoastem, avem programe, trebuie sa ne tinem de ele si urgent, asa cum ati subliniat Dumneavoastra, trebuie sa le punem la punct. În ceea ce priveste tancul si transmisia, s-au facut pasi foarte mari. La «Hidromecanica Brasov» s-a pus în functiune partea de mecanica.
În ceea ce priveste tancurile pe care le-am dus în Maroc, stiind ca avem niste probleme de etanseizare la o serie de garnituri, asa cum a subliniat tovarasul Coman, am gasit niste solutii cu armata si, cu o valoare foarte mica, am pus piese din import la transmisie si la motor. Împreuna cu chimia, am actionat la «Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc» de la
Brasov pentru ca livreaza produse de calitate proasta, si mai trebuie sa actionam. Timp de 30-40 de zile nu exista nici un fel de scurgere din cauza garniturilor, dar, în contact cu produsele petroliere, curelele de transmisie încep sa curga singure. Avem capacitati suficiente în acest an, si tehnice, si de productie, si oameni pregatiti, ca sa putem îmbunatati radical situatia necorespunzatoare pe care
Dumneavoastra ati subliniat-o ca urmare a nerealizarii planului de înzestrare în anul 1988.

Tov. Nicolae Ceausescu: [...] Consider ca este necesar ca în 2 saptamîni sa-mi prezentati programul cu problemele pe care le mai avem în ce priveste calitatea si în cît timp–în cîte saptamîni si luni–vor fi complet solutionate. Nu se poate merge mai departe în felul acesta! Vreau sa atrag atentia ca vom fi nevoiti sa suspendam productia de tancuri daca nu punem lucrurile la punct. Sa va fie clar acest lucru! Daca nu rezolvam problemele, trebuie sa dam alta folosinta uzinei! Acest lucru trebuie sa-l înteleaga foarte clar toata lumea. În general, planul de dotare este foarte clar–si cuprinde si lucrurile necesare, si lucruri care pot sa mai astepte. Noi am observat aici o serie de lucruri. Sigur, în timp de razboi sînt necesare, dar nu trebuie sa ne dotam de acum cu sute de km. de cabluri, ca sa le tinem în pamînt! Sigur, cablurile sînt strict necesare pentru activitate, dar ele oricum se degradeaza.
Dar sa revedem toate acestea si sa facem reduceri înca în acest an si, tot asa, în doua saptamîni sa prezentati propuneri de eliminare a celor care nu sînt necesare si care se pot asigura usor în caz de înrautatire a situatiei internationale.

Tov. Milea Vasile: Am înteles.

Tov. Nicolae Ceausescu: Nu are rost sa facem dotare si sa cheltuim pentru niste materiale care apoi se degradeaza. Al doilea lucru în acest sens este problema electronicii. Se pare ca si aici se merge pe linia exagerarii cu introducerea electronicii. Exista chiar o formulare aici ca trebuie sa înlocuim actuala aparatura. Sa lasam aparatura pe care o avem! Va rog sa-mi prezentati totul. Nu se modifica nici o aparatura, decît ce stabilim ca este strict necesar. Aparatura clasica pe care o avem este mai buna, mai fiabila si da rezultate mai bune. Sa lasam electronizarea aceasta, pentru ca nu trebuie sa crestem productia de aparatura electronica numai ca sa cheltuim banii! Va rog si aici sa-mi prezentati totul în doua saptamîni (subl.n.).

Tov. Milea Vasile: Da. Am înteles.

Tov. Nicolae Ceausescu: În general, trebuie sa se renunte la tendinta aceasta de electronizare excesiva care, practic, nu aduce nimic în plus; dimpotriva, înrautateste fiabilitatea. Ceea ce am spus în privinta calitatii, este valabil nu numai pentru tanc, nu numai pentru armata, ci si în domeniul aviatiei, al elicopterelor si în alte domenii si rog ca toate aceasta sa fie avute în vedere [...] Ce trebuie sa se retina de catre ministerele de specialitate si de catre Ministerul Apararii Nationale din discutiile de astazi? Ca trebuie neaparat sa actionam cu mai multa raspundere privind evitarea excesiva de electronizare, care am impresia ca îsi
spune cuvîntul si la tanc-si trebuie sa eliminam asemenea lucruri.


Tov. Milea Vasile: Într-adevar, acum este aparatura electronica si pe tancuri.

Tov. Nicolae Ceausescu: Trebuie sa le scoatem afara si sa facem lucruri simple, cu care tanchistului sa-i fie usor sa se descurce, nu sa complicam lucrurile, ca ramîne cu tancul în cîmp si nu mai face doi bani! Trebuie sa revedem si sa înlaturam tot ceea ce este scump si strica calitatea. Trebuie mers direct pe aparatura clasica. Asa trebuie sa facem! [...] Atrag din nou atentia industriei si Ministerului Apararii Nationale ca, în problema dotarii, nu trebuie sa complicam si, numai pentru a realiza valoarea, sa introduceti aparatura complicata, pentru ca tancul a functionat mai bine initial decît dupa ce i-ati introdus tot felul de aparate. Dar sînt si la armata ofiteri care citesc prin reviste tot felul de bazaconii–ca sa spun asa–dar pe care nu le aplica nici cei care le scriu.
Dar, practic, cu aceasta dotare excesiva de aparatura electronizata noi slabim capacitatea de functionare si ea nu are rost pentru ca, în general, aparatura electronica are o durata foarte scurta în exploatare, se defecteaza usor, iar Ministerul Industriei Electrotehnice sa nu creada ca prin aceasta îsi realizeaza planul. Sa facem productia de care avem nevoie, nu sa cheltuim banii si sa slabim capacitatea si fiabilitatea utilajelor.
Acest lucru este valabil–asa cum am mai discutat-nu numai la armata, ci si în industrie. Ne-au trebuit 6 luni ca sa înlaturam aparatura noua si sa punem din nou instalatiile vechi pentru ca utilajele sa functioneze. Sa terminam cu toate aceste lucruri!
Cu acestea se pare ca am terminat ordinea de zi.

din "MAI 1989. STOPAREA PROCESULUI DE MODERNIZARE A TEHNICII MILITARE ROMÂNESTI" Maior drd. PETRE OPRIS (http://www.stindard.ro/historicum/2003-armament-89.pdf)

foto: Mirel Eugen https://www.facebook.com/pages/Romanian-Army-1948-1989/252355051479310

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.