Papura, sau băţea, berbecuţ, rogoz şi aşa mai departe, cum i se mai spune prin diferite regiuni, încă tânără şi mlădioasă, nu pare impresionată de această splendoare. Frunzele ei lungi, liniare, abia dacă se înconvoaie la vârf, parcă a semn de întrebare.
Soarele mai are puţin şi dispare.
Lişiţele îngână singurul sunet pe care-l pot scoate, o notă melodioasă, dar care n-a avut loc în solfegiu şi nici nu şi-a găsit încă un nume.
Raţele, pescăruşii, găinuşele de baltă, egretele, pelicanii, stârcii, lopătarii, cormoranii deja dorm în cuiburile lor tainice. Cufundacii mai au câteva cufundări de făcut, acesta fiind momentul când peştii se trezesc şi încă somnoroşi, nu ştiu încotro s-o apuce.
Lebedele, în eleganţa şi graţia lor, îşi împletesc gâturile delicate şi lungi, şoptind vorbe de dragoste pe limba lor mută.
Broaştele sunt în plin concert iar bizamii, vidrele şi nurcile se trezesc şi încep acel ritual nocturn, care se numeşte viaţă: vânătoarea, joaca, dragostea.
Libelulele, aşa fine cum sunt, încep să-şi arate voracitatea dând iama în escadrilele de ţânţari şi alte gâze.
Undeva, deasupra, prin stratosferă, trece un bombardier startegic, cu un neam de-al papurei la bord, un fel de rogojină. Ştiind că poate deveni rogojină, tânăra papură nici nu ştie ce să facă.
Tremură un pic, îşi răsuceşte frunza şi adoarme. Este prea fragedă pentru a fi rogojină sau pălărie. Şi prea tânără.
Între-timp, până şi soarele s-a dus la culcare.
Foto: tROfi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.