Efectul

Efectul gloanţelor la ţintă, despre asta vorbesc.
În copilărie, nu am fost chiar cuminte. Aveam permanent la mine o praştie, un arc cu săgeţi sau chiar un pistol. Din cele făcute artizanal, cu ţeavă de cupru, îndoită la capăt, un orificiu mic pentru scăpărici, mâner din lemn de salcie, căci numai pe ăsta îl aveam şi matisat cu sârmă, pe care o procuram, devastând pe mici porţiuni, gardurile din stuf legate cu aşa ceva.
De muniţie nu se punea problema. Taţii şi bunicii multor prieteni aveau armă de vânătoare, ca să nu spun de cartuşele de pistol, pistol mitralieră şi mitralieră pe care le găseam din belşug vara, pe malul Dunării Vechi, atunci când scădea nivelul acesteia.
Bineînţeles că muniţia principală era din pietricele şi plumbi, pe care le îndesam în buzunare, fapt pentru care, tot timpul aveam pantalonaşii legaşi cu sfoară sau cu sârmă, ca să nu cadă sub o asemenea greutate.
Plumbii erau foarte lesne de procurat. Erau atâtea vintire, setci, prostovoale, taliane şi năvoade puse la uscat pe garduri şi pe trunchiuri de salcie, încât, pentru a le obţine, îţi trebuia doar un briceag ascuţit.
Efectul tragerilor era îndeobşte cunoscut în cercul prietenilor mei din copilărie.
O vrabie lovită în zbor, o lişiţă stăpunsă de o săgeată, un cufundac lovit în freză exact în momentul cufundării, un geam spart la vecini sau acasă, nişte pistrui apăruţi din senin pe faţă, urmare a exploziei ţevii pistolului improvizat, erau lucruri demne de băgat în seamă, care până la urmă, stabileau ierarhia în cercul de prieteni.
Copilăria a trecut şi au urmat, firesc, adolescenţa, maturitatea... şi iată-mă la bătrâneţe.
Nu mă mai pot aştepta la minuni.
Dar una, totuşi, s-a întâmplat.
Mi-a revenit vederea. Mai bine spus, nu doar mi-a revenit, dar s-a... acuitizat, nici nu ştiu cum să numesc acest fenomen.
Uneori mă mai uit la câte un film. Ca vreau, sau nu vreau, nu prea există filme fără împuşcături.
Dar am observat un fenomen ciudat. Nu mă refer la numărul gloanţelor dintr-un încărcător, care de cele mai multe ori pare nelimitat, ci de efectul acestora la ţintă. Fac gloanţele astea nişte găuri, aşa, ca nişte guri de canal, de le poţi vedea de la câţiva kilometri.
Sunt total nedumerit uneori. Să fi avut eu oare vederea slabă, la atâtea trageri, prin care au trecut sute şi mii de trăgători?
Întotdeauna, când ajungeam la ţintă, efectul gloanţelor îl vedeam abia atunci când eram la doi paşi. Uneori, găurile făcute de gloanţe, trebuiau căutate "cu lupa", ca să zic aşa.
Acum sunt satisfăcut. Efectul se vede ca o gură de canal neastupată.