marți, 18 februarie 2014

Despre T 72-ul dâmboviţean (1)

Tancurile T-72 pe care le-a avut Armata Română au fost comandate în URSS în anul 1977 iar în 1978 ajungeau în parcul de maşini luptă al Regimentului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş" dislocat în Târgovişte, cazarma acestuia fiind situată la marginea de nord a localităţii, aproape de halta Teiş.
De aici şi cealaltă denumire uzitată a acestuia, "Regimentul de la Teiş".
Cele 30 de tancuri T-72, deşi majoritatea fabricate chiar în '78, nu au venit direct din fabrică, ci probabil din poligon sau din aplicaţii militare, în unele dintre acestea găsindu-se muniţie trasă sau netrasă, având destui km la bord iar loturile de piese de schimb şi accesorii fiind folosite.
Pentru aceste tancuri, în cazarmă s-a construit o remiză specială (care există şi acum), prevăzută cu un sistem de ventilaţie ce permitea funcţionarea motoarelor de tanc într-o incintă închisă.
Încă de la sosirea lor, aceste tancuri au avut parte de o secretomanie totală, fiind "ţinute sub cheie", eufemistic vorbind. Cu aceste tancuri s-a constituit o subunitate de valoare batalion, care, deşi făcea parte din aceeaşi unitate, instrucţia o făcea separat şi numai cu propriul personal, care era autorizat să fie încadrat abia după ce era verificat pe linie de partid şi de contra-informaţii. Practic, la tancurile T-72 din cazarmă, avea acces doar personalul subunităţii, pe baza unui permis de acces special.
Probabil că din această cauză, ceilalţi tanchişti din ţară nu am auzit despre T-72. Spun asta pentru că, deşi am făcut şcoala militară între 1978-1981, învăţând T-34 şi T-55, de la tun şi stabilizator, până la ultimul bolţ, şurub, cep şi arc, nu am auzit de T-72 (exceptând faptul că l-am văzut pe James Bond făcând bravuri cu acesta).
Prin 1984, când eram la cursul de comandanţi de companie, la Făgăraş, l-am văzut pentru întâia oară.
Era pe un treiler de autotractor TATRA, bine căptuşit/acoperit cu o prelată. Deşi eram zeci de ofiţeri de tancuri, mulţi dintre noi fiind comandanţi de companie, nici atunci nu ni s-a permis ca să-l vedem, mulţumindu-ne să-i admirăm silueta şi numai ceea  ce nu era sub prelată sau ieşea din ea: şenila, galeţii şi ţeava tunului. (Va urma)

P.S. Fragmentez această postare din două motive, primul fiind acela că vreau să pun cât mai multe poze, dar nici prea multe deodată, pentru ca postarea să nu devină prea încărcată şi a nu plictisi, iar al doilea ar fi acela că o scriu direct.










Un comentariu:

Oricine poate comenta.
Reamintesc totuşi ce a spus Socrate: Vorbeşte ca să te cunosc.